Jason Derulo, pe scenă la Craiova cu lenjerie pe care scria „PSD”. Reacția internauților | VIDEO

Seară incendiară la Craiova în ultima zi a festivalului IntenCity. Jason Derulo a ridicat publicul în picioare într-un show de zile mari, iar artiști precum DJ Snake, Lost Frequencies sau Martin Solveig au electrizat publicul venit pe arena „Ion Oblemenco”.

A fost ultima seară dintr-un total de trei al celui mai mare festival de muzică din sudul țării. După ce zilele trecute, pe scenă au urcat artiști precum Nana, Sandra, Luis Fonsi sau Paul van Dyk, seara trecută l-a avut în line-up pe Jason Derulo. Americanul a făcut spectacol alături de dansatorii săi, spre deliciul zecilor de mii de fani.

Jason Derulo s-a numărat printre artiștii care au participat la festivalul IntenCity de la Craiova, iar unii dintre spectatori au observat că în timpul concertului artistul purta lenjerie marca „PSD”.

Imaginile au devenit virale, iar mulți internauți s-au gândit, bineînțeles, la acronimul Partidului Social Democrat, formațiune din care face parte și primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cel mai mare susținător al evenimentului din Bănie.

„Anul viitor sper că poartă USR”, „Nu sunt roșii ca să nu fie prea evident”, „I-a primit cadou din partea orașului” sau „Jason Derulo a pus PSD acolo unde trebuie!” sunt doar câteva dintre comentariile internauților după apariția imaginilor cu cântărețul american.

De fapt, este vorba despre un brand american de lenjerie pentru bărbați, iar o pereche se poate cumpăra cu 25 de dolari.

Aproximativ 20.000 de oameni au participat la Festivalul Intencity, organizat pe Stadionul “Ion Oblemenco”. Nana, La Bouche, C-Block, Ricchi e Poveri, Sandra, No Mercy, Luis Fonsi sau Thomas Andreas și Modern Talking Band au urcat pe scena arenei din Bănie.

Ce spune Jason Derulo despre publicul de la Craiova

Cântărețul american a spus că apreciază foarte mult emoțiile pe care le transmit fanii români.

„A trebuit să revin în România, să mă revăd cu fanii. E un loc foarte frumos și aș dori ca și mai mulți oameni să vină aici și să vadă ce locuri frumoase sunt. (…) Toată lumea vorbește despre cât de bună e mâncarea, dar nu am apucat să încerc nimic, am dormit mult, pentru că am călătorit toată noaptea și a trebuit să dorm pe zi și m-am trezit cu două ore înainte de concert. Dar fanii… wow, să călătorești așa departe de casă și totuși să simți așa de multă dragoste este extraordinar”, a declarat Jason Derulo.

Duminică seara, pe scena din Bănie, au mai urcat DJ faimoși, precum Martin Solveig, DJ Snake, Lost Frequencies sau Simon Patterson. Publicul s-a declarant extaziat de atmosferă, dar și de modul de organizare.

„Un festival senzație. DJ Snake a fost cel mai tare și bineînțeles, show-ului lui Jason Derulo, senzațional. Om spectacol. Dar la fiecare artist m-am simțit minunat: oameni frumoși și atmosferă ca afară”, a declarat Alexandru Ovidiu.

„Foarte tare! Era nevoie de așa ceva și la noi în oraș. Cei mai tari au fost DJ-ii Martin și Lost Frequences. Evident, și Jason Derulo a fost super. Bravo tuturor!” a spus Oana.

Festivalul IntenCity este la prima ediție. Peste 20 de artiști au venit la Craiova în aceste trei zile și au cântat sau mixat. Festivalul a cuprins seri de muzică disco, latino, electronică, trance, dar și dance și pop.

Georgiana Stănescu
Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Mama Geta nu o suportă pe Daniela Iliescu? De necrezut ce a putut să spună...
Boala RARĂ cu care a fost diagnosticat Cristiano Ronaldo! A fost deja operat pe inimă
Foștii șefi SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, puși sub control judiciar. Denunțătorul, amenințat că...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
O româncă din Italia a fost găsită într-o râpă adâncă de 30 de metri, după...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Vouchere de 200 DE EURO decise în România. Cine sunt cei care VOR PRIMI sumele
Vești foarte proaste de la ANM. Luna iunie, una de coșmar
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Preşedintele Cehiei a suferit un accident. Care este starea de sănătate a liderului ceh
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
(P) Ulei pentru cutie de viteze manuală: caracteristici de care să ții cont pentru ca...
×